Îți verifici telefonul de zeci de ori când aștepți un mesaj de la el sau de la ea? Un răspuns mai scurt, o seară în care partenerul pare distant sau o întârziere fără explicație îți pot strica toată ziua? Ai impresia că iubești mai mult decât ești iubit și că, oricât te-ai strădui, relația poate să se termine în orice moment?
Dacă te regăsești aici, poate că ai un stil de atașament anxios. Nu este un defect de caracter și nici un diagnostic. Este un mod de a te raporta la apropiere pe care l-ai învățat la un moment dat, de obicei din motive foarte bune, și care se poate schimba. Pe această pagină afli cum se formează atașamentul anxios, după ce semne îl recunoști, ce legătură are cu frica de abandon și cu dependența emoțională și cum te poate ajuta terapia să construiești relații în care te simți în siguranță.
Rodica Marcu
Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental
Ca să înțelegem atașamentul anxios, pornim de la teoria atașamentului, formulată de psihiatrul John Bowlby și dezvoltată ulterior de psihologa Mary Ainsworth. Ideea de bază este simplă: încă din primele luni de viață, copilul are nevoie de cel puțin un adult de care să se simtă legat și la care să se poată întoarce când îi este frică, îi este greu sau are nevoie de alinare.
Din felul în care adulții din jur răspund acestor nevoi, copilul învață, fără cuvinte, câteva lucruri esențiale: dacă oamenii apropiați sunt de încredere, dacă emoțiile lui contează și dacă merită să fie iubit. Aceste „hărți” interioare îl însoțesc și mai târziu și influențează felul în care se apropie de ceilalți, cum trăiește intimitatea și cum reacționează când simte că o relație e în pericol.
Hărțile acestea nu sunt bătute în cuie. Relațiile din adolescență și din viața adultă le pot confirma sau le pot schimba. Tocmai de aceea, un stil de atașament nesigur nu este un destin.
Cercetătorii descriu, de obicei, patru stiluri de atașament la adulți. Gândește-te la ele ca la niște tendințe, nu ca la niște categorii fixe: aproape nimeni nu se încadrează 100% într-un singur stil, iar același om poate reacționa diferit în relații diferite.
Dacă vrei să înțelegi mai bine diferențele dintre ele, urmărește ghidul video despre stilurile de atașament:
Semnele de mai jos te pot ajuta să îți recunoști tiparul. Nu sunt un test de diagnostic: cu toții trăim din când în când unele dintre ele, mai ales la începutul unei relații sau după o despărțire. Merită să te uiți mai atent atunci când apar des, în mai multe relații, și îți consumă multă energie.
1. Un mesaj care întârzie devine o catastrofă. Partenerul nu răspunde o oră și mintea începe să construiască explicații: „S-a supărat pe mine”, „Și-a pierdut interesul”, „Vorbește cu altcineva”. Verifici dacă a fost online, recitești ultimele mesaje ca să vezi ce ai greșit și nu te mai poți concentra la nimic altceva până nu primești un semn.
2. Ai nevoie des de reasigurare. „Mă mai iubești?”, „Ești sigur că e totul în regulă între noi?”. Răspunsul te liniștește pe moment, dar liniștea nu durează mult, iar îndoiala revine. Uneori te simți vinovat că întrebi din nou și totuși nu te poți opri.
3. Observi orice schimbare, oricât de mică. Un ton mai rece, un zâmbet care lipsește, o îmbrățișare mai scurtă. Ești extrem de atent la semnalele partenerului și tinzi să le interpretezi ca semne că relația e în pericol, chiar și atunci când el sau ea este doar obosit sau preocupat de altceva.
4. Îți pui nevoile pe plan secund. Îți vine greu să spui „nu”, să îți exprimi o nemulțumire sau să ceri ceva pentru tine, de teamă că partenerul se va îndepărta. Te adaptezi mult, uneori până la punctul în care nu mai știi exact ce îți dorești tu.
5. Conflictele par să amenințe totul. O ceartă obișnuită îți poate da senzația că relația se termină. Simți nevoia urgentă de a lămuri lucrurile imediat, chiar și noaptea târziu, și te învinovățești mult după fiecare conflict. Uneori, din disperare, reacționezi în moduri pe care le regreți: trimiți multe mesaje la rând, ameninți că pleci sau te retragi ca să vezi dacă partenerul vine după tine. Specialiștii numesc aceste reacții „comportamente de protest”: sunt încercări de a restabili apropierea, nu semne de răutate.
6. Distanța și singurătatea sunt greu de dus. O seară în care partenerul iese cu prietenii sau o călătorie de câteva zile îți pot aduce o neliniște intensă. Pot apărea gelozia sau suspiciunea, chiar dacă nu ai motive concrete. Îți este greu să stai bine cu tine atunci când el sau ea nu este aproape.
7. Relația devine centrul vieții tale. Starea ta de bine depinde aproape în întregime de cum merge relația. Tinzi să îl idealizezi pe celălalt și să te subestimezi pe tine, iar uneori rămâi în relații care te rănesc, pentru că a pleca pare mai înspăimântător decât a suferi.
Dacă te-ai regăsit în mai multe dintre aceste semne, nu înseamnă că „ai ceva” sau că ești „prea mult” pentru ceilalți. Înseamnă că teama de a pierde oamenii importanți are, la tine, un volum mai mare decât ar fi nevoie. Iar volumul acesta se poate regla.
Atașamentul anxios nu apare din senin. Are, de obicei, rădăcini în experiențe care ne-au învățat că apropierea este nesigură. Înțelegerea lor nu înseamnă să căutăm vinovați, ci să dăm sens reacțiilor de azi.
Cel mai des, atașamentul anxios se leagă de o îngrijire inconsecventă în copilărie: uneori adultul era disponibil, cald și atent, alteori era prea obosit, prea stresat sau prea prins în propriile griji ca să răspundă. Copilul nu știa la ce să se aștepte. Așa a învățat că iubirea există, dar poate dispărea oricând, și că trebuie să fie mereu atent și să „ceară” mai tare ca să o primească.
Uneori, dimpotrivă, un părinte foarte implicat emoțional sau îngrijorat poate transmite, fără să vrea, mesajul că lumea e periculoasă și că despărțirea e ceva de temut.
Este important de spus că majoritatea părinților fac ce pot, cu resursele, informațiile și rănile pe care le au la rândul lor. Mulți au crescut ei înșiși fără siguranță emoțională și au dus mai departe, fără să își dea seama, ce au învățat. Stilurile de atașament se transmit adesea din generație în generație, nu prin gene, ci prin felul în care relaționăm. A înțelege asta te ajută să te privești pe tine, și pe ei, cu mai multă blândețe.
Stilul de atașament nu se formează doar în copilărie. Relațiile din viața adultă îl pot întări sau îl pot schimba. O infidelitate, o despărțire bruscă, un partener care a dispărut fără explicații sau o relație în care te-ai simțit mereu „în probă” pot activa sau accentua atașamentul anxios, chiar și la o persoană care înainte se simțea destul de sigură în relații.
Mulți oameni își descoperă tiparul anxios abia după o relație grea, când se întreabă de ce au suferit atât de mult și de ce reacțiile lor li s-au părut, pe moment, imposibil de controlat. Dacă despărțirea a lăsat în urmă o tristețe care nu mai trece, lipsă de energie și de speranță, citește și pagina despre psiholog depresie.
Frica de abandon și dependența emoțională sunt două dintre cele mai căutate subiecte legate de atașamentul anxios. Ele se leagă strâns, dar nu înseamnă exact același lucru.
Frica de abandon este teama intensă că oamenii importanți te vor părăsi, te vor respinge sau își vor pierde interesul pentru tine. Este, de fapt, motorul atașamentului anxios. Ea poate fi prezentă chiar și într-o relație stabilă, cu un partener implicat: nu ține neapărat de ce se întâmplă acum, ci de o așteptare învățată că, mai devreme sau mai târziu, apropierea se va termina.
Frica de abandon se vede în gânduri de tipul „Oamenii pleacă întotdeauna”, „Dacă mă cunoaște cu adevărat, n-o să mai vrea să stea cu mine” sau „Trebuie să fiu perfect ca să nu fiu părăsit”.
Dependența emoțională nu este un diagnostic, ci un termen folosit pentru o situație în care starea ta de bine, valoarea ta și chiar sensul vieții tale ajung să depindă aproape în întregime de o singură relație. Poate arăta așa:
Pe scurt: atașamentul anxios este tiparul de fond, frica de abandon este emoția care îl alimentează, iar dependența emoțională este una dintre formele în care acest tipar se poate manifesta atunci când relația devine singurul loc în care te simți în siguranță. Nu toate persoanele cu atașament anxios devin dependente emoțional, dar cu cât frica de abandon este mai puternică, cu atât crește riscul.
Frica de abandon seamănă în multe privințe cu alte forme de anxietate: griji greu de oprit, nevoie de verificări și reasigurări, evitarea a ceea ce sperie. Dacă grijile tale nu se opresc la relație, ci apar în multe zone ale vieții, găsești mai multe pe pagina tratament anxietate.
Una dintre cele mai frecvente și mai dureroase combinații în cuplu este cea dintre un partener cu atașament anxios și unul cu atașament evitant. Paradoxal, cei doi se atrag adesea: pentru persoana anxioasă, distanța celuilalt pare familiară și o face să se străduiască și mai mult, iar pentru persoana evitantă, căldura și implicarea celuilalt sunt, la început, liniștitoare.
Cu timpul, relația poate intra într-un cerc care se întreține singur:
Fiecare încearcă, în felul lui, să se protejeze. Problema nu este unul dintre ei, ci cercul în care au intrat împreună. Vestea bună este că, odată ce îl recunosc, ambii pot învăța să îl întrerupă: partenerul anxios, să își liniștească teama fără să urmărească; partenerul evitant, să rămână prezent fără să fugă.
Expresia „atașament anxios evitant” este folosită în două sensuri. Uneori se referă la cuplul format dintr-un partener anxios și unul evitant, adică dinamica descrisă mai sus. Alteori este folosită pentru stilul temător-evitant, numit și dezorganizat, în care aceeași persoană își dorește apropierea și se teme de ea în același timp. Dacă te regăsești în a doua variantă, oscilând între a te agăța de partener și a-l îndepărta, merită să discuți despre asta cu un specialist, pentru că acest tipar este, de obicei, mai greu de descifrat singur.
Dinamica anxios–evitant se poate lucra foarte bine în terapia de cuplu, unde ambii parteneri învață să își vadă cercul din afară și să își spună nevoile într-un mod pe care celălalt îl poate auzi.
Da. Stilul de atașament este destul de stabil, dar nu este fix. Felul în care am învățat să iubim în copilărie influențează relațiile de azi, dar nu le decide în locul nostru.
Cercetătorii care studiază atașamentul folosesc expresia „atașament securizant câștigat” (în engleză, earned secure attachment) pentru persoanele care au avut experiențe timpurii nesigure, dar care, ca adulți, au ajuns să se simtă în siguranță în relații. Ce le deosebește nu este o copilărie diferită, ci faptul că au reușit să își înțeleagă povestea, să dea sens experiențelor dureroase și să învețe noi moduri de a fi aproape de ceilalți.
Atașamentul securizant câștigat se construiește, de obicei, prin:
Schimbarea nu înseamnă că teama de abandon dispare complet sau că nu vei mai simți niciodată neliniște într-o relație. Înseamnă că teama nu mai conduce ea relația: o observi, știi de unde vine și alegi cum să răspunzi.
Lucrez cu atașamentul anxios prin terapie cognitiv-comportamentală (TCC), atât în ședințe individuale, cât și, atunci când are sens, în terapia de cuplu. TCC lucrează în principal cu ce se întâmplă acum, are obiective clare și include exerciții practice între ședințe.
Pentru multe persoane cu atașament anxios, chiar relația cu terapeutul devine un spațiu în care exersează ceva nou: să își spună nevoile, să trăiască o neînțelegere fără ca relația să se rupă și să descopere că nu trebuie să „merite” mereu atenția celuilalt.
Atunci când atașamentul anxios creează tensiuni în relație, iar partenerul este dispus să participe, terapia de cuplu poate fi un pas foarte util. În ședințele comune înțelegem cercul în care ați intrat împreună, de exemplu urmărire–retragere, și lucrăm la comunicare, la exprimarea nevoilor și la refacerea încrederii. Mai multe despre cum lucrez găsești pe pagina terapie de cuplu online.
Uneori este util să începi cu ședințe individuale și să treci mai târziu la terapia de cuplu, alteori cele două se completează. Stabilim împreună ce se potrivește situației voastre.
Sunt Rodica Marcu, psiholog clinician cu drept de liberă practică, atestat de Colegiul Psihologilor din România, și psihoterapeut specializat în terapie cognitiv-comportamentală. Lucrez cu adulți și cu cupluri care se confruntă cu atașament anxios, frica de abandon, dependență emoțională și relații în care apropierea a devenit o sursă de neliniște.
Știu că pentru cineva cu atașament anxios nu e ușor să înceapă o relație nouă, nici măcar una terapeutică, și că poate apărea teama de a fi judecat sau de a fi „prea mult”. În ședințe lucrăm în ritmul tău, fără etichete și fără judecăți. Mai multe despre parcursul meu găsești pe pagina Rodica Marcu, psiholog și psihoterapeut.
Psiholog clinician atestat de
Colegiul Psihologilor din România
Specializare în psihiatrie pozitivă
și sănătate mintală, Universitatea
din Sydney, Australia
Psihoterapeut T.C.C. atestat de
Colegiul Psihologilor din România
Specializare în adicții și dependențe
Universitatea Emory, Atlanta, SUA
Prima discuție, de 30 de minute, este gratuită. Ședințele de terapie durează 50 de minute și costă 240 de lei. Costul total depinde de numărul de ședințe, pe care îl stabilim împreună și îl revedem pe parcurs. Plata se face online, cu cardul sau prin ordin de plată, cu cel puțin 24 de ore înainte de ședință. Condițiile de plată, anulare și reprogramare le găsești în Termeni și condiții.
Cum decurge terapia pentru atașament anxios
Poți alege formatul care ți se potrivește. Ședințele în cabinet au loc în București, zona Piața Muncii, într-un spațiu liniștit și confidențial. Ședințele online se fac pe Google Meet sau pe WhatsApp, iar structura și exercițiile sunt aceleași. Varianta online este utilă dacă locuiești în alt oraș, ai un program aglomerat sau vrei să faci terapie de cuplu cu un partener aflat în alt loc.
Atașamentul anxios nu este o boală, așa că nu vorbim despre un tratament în sens medical, ci despre schimbarea unui tipar. Iar acest tipar se poate schimba. Prin psihoterapie, prin relații stabile și prin efort constant, mulți oameni ajung la ceea ce cercetătorii numesc „atașament securizant câștigat”: se simt în siguranță în relații, chiar dacă la început nu au avut această experiență. Durata diferă de la o persoană la alta și o putem estima după primele ședințe.
Da. Un stil de atașament anxios nu te condamnă la relații nefericite. Ajută mult să îți cunoști tiparul, să știi ce te liniștește și să îi poți spune partenerului ce ai nevoie, fără acuze. Un partener stabil și deschis poate face o diferență mare, iar terapia te ajută să nu mai lași frica să decidă în locul tău.
În primul rând, evită etichetele: nici „evitant”, nici „anxios” nu înseamnă că unul dintre voi este problema. Încearcă să recunoașteți împreună cercul urmărire–retragere și să vorbiți despre el într-un moment liniștit, nu în mijlocul conflictului. Spune-ți nevoile clar și calm, iar când partenerul are nevoie de spațiu, convine cu el sau cu ea când reveniți la discuție. Dacă cercul se repetă, terapia de cuplu vă poate ajuta pe amândoi. Iar dacă partenerul nu vrea să participe, poți începe cu ședințe individuale.
Descrierile și testele online te pot ajuta să te orientezi, dar nu țin locul unei evaluări. Stilul de atașament nu este o etichetă fixă: putem avea tendințe diferite în relații diferite sau în perioade diferite ale vieții. La prima discuție putem clarifica împreună ce se întâmplă în cazul tău.
Atașamentul anxios este un tipar de relaționare marcat de frica de abandon și de nevoia de reasigurare. Dependența emoțională descrie o situație în care starea ta de bine și valoarea ta ajung să depindă aproape în întregime de o relație. Nu toate persoanele cu atașament anxios devin dependente emoțional, dar cele două se leagă des.
Terapia de cuplu are nevoie de acordul și de participarea ambilor parteneri. Dacă partenerul nu este pregătit, poți începe cu ședințe individuale. Schimbările pe care le faci tu modifică adesea și dinamica relației, iar uneori partenerul devine, cu timpul, mai deschis să participe.
Da. Ce discuți în ședințe rămâne confidențial, conform codului deontologic al psihologilor. Excepțiile sunt doar cele prevăzute de lege, de exemplu un risc grav pentru viața ta sau a altcuiva, și îți sunt explicate de la început.
Este o conversație de 30 de minute în care îmi spui pe scurt ce ți se întâmplă, pui întrebările pe care le ai despre terapie și afli cum lucrez. La final decizi, fără nicio presiune, dacă vrei să continui și în ce format: individual sau în cuplu.
Dependența emoțională nu se rezolvă dintr-o dată și nici doar prin voință, pentru că, de obicei, are în spate o frică de abandon veche și convingeri de tipul „nu sunt suficient singur”. Ajută să îți reconstruiești, pas cu pas, o viață și în afara relației: prieteni, activități, proiecte care îți aparțin. Ajută și să observi momentele în care ai nevoie urgentă de contact sau de reasigurare și să înveți să rămâi cu neliniștea fără să acționezi imediat. În terapie lucrăm cu convingerile care întrețin dependența, cu stima de sine și cu limitele, ca relația să devină un loc în care te simți bine, nu singurul loc în care te simți în siguranță. Dacă rămâi într-o relație care te rănește doar de teama de a fi singur, merită să ceri sprijin.
Faptul că ai citit până aici arată că vrei să înțelegi ce se întâmplă în relațiile tale. Este deja un prim pas. Spune-mi ce te frământă și vedem împreună dacă terapia pentru atașament anxios, individuală sau de cuplu, este potrivită pentru tine. Prima discuție durează 30 de minute, este gratuită și o putem face online sau în cabinet.
Completează formularul sau scrie-mi pe WhatsApp, la (+40) 733 11 73 75. După ce primesc cererea, te contactez telefonic ca să stabilim ora.
Sau completează formularul de programare:
