Tulburarea de panică este diagnosticată la persoanele care se confruntă cu atacuri de panică aparent spontane și care sunt foarte preocupate de teama unui atac recurent. Atacurile de panică apar neașteptat, uneori chiar și la trezirea din somn. Tulburarea de panică începe de obicei la maturitate (după vârsta de 20 de ani), dar și mulți copii au simptome asemănătoare panicii („vrăji înfricoșătoare”).
Înțelegerea tulburării de panică
Atacurile de panică sunt relativ frecvente și aproximativ 30% dintre oameni au avut cel puțin un atac de panică în viața lor. Tulburarea de panică poate interfera cu viața de zi cu zi, determinând oamenii să lipsească de la locul de muncă, să meargă de multe ori la medic și să evite situațiile în care se tem că ar putea avea un atac de panică. Repercursiunile sunt și mai mari atunci când oamenii au și agorafobie.
Mulți oameni nu știu că tulburarea lor este reală și foarte receptivă la tratament. Unii se tem sau se jenează să spună oricui, inclusiv medicilor și celor dragi, despre ceea ce experimentează, de teama de a nu fi considerați ipohondri. În schimb, suferă în tăcere, distanțându-se de prieteni, familie și de persoanele care ar putea fi de ajutor sau ar putea sa le ofere suport.
Simptome
Un atac de panică reprezintă apariția bruscă a fricii intense sau a disconfortului, care atinge apogeul în câteva minute și include cel puțin patru dintre următoarele simptome:
- Palpitații, bătăi cardiace sau ritm cardiac accelerat
- Transpiraţie
- Senzație de sufocare
- Durere sau disconfort toracic
- Greață sau suferință abdominală
- Senzație de amețeală, instabilitate sau leșin
- Frisoane sau senzații de căldură
- Parestezie (senzație de amorțeală sau furnicături)
- Derealizare (sentimente de irealitate) sau depersonalizare (detașare de sine)
- Teama de a pierde controlul sau de a „înnebuni”
- Teama de a muri
Deși anxietatea este adesea însoțită de simptome fizice, cum ar fi puls accelerat sau noduri în stomac, ceea ce diferențiază un atac de panică de alte simptome de anxietate este intensitatea și durata simptomelor. Atacurile de panică ating de obicei nivelul maxim de intensitate în 10 minute sau mai puțin și apoi încep să scadă. Din cauza intensității simptomelor și a tendinței lor de a imita simptomele bolilor de inimă, problemelor tiroidiene, tulburărilor de respirație și a altor boli, persoanele cu tulburare de panică fac adesea multe vizite la urgență sau la cabinetele medicilor, convinși că viață le este pusă în pericol.
Atacul de panică poate apărea în mod neașteptat în timpul unei stări calme sau anxioase. Deși atacul de panică este o caracteristică definitorie a tulburării de panică, nu este neobișnuit ca indivizii să experimenteze atacuri de panică în contextul altor tulburări psihologice. De exemplu, cineva cu tulburare de anxietate socială ar putea avea un atac de panică înainte de a susține o discuție la o conferință și cineva cu tulburare obsesiv-compulsivă ar putea avea un atac de panică atunci când este împiedicat să se angajeze într-un ritual sau o compulsie.
Atacurile de panică sunt extrem de neplăcute și pot fi foarte înspăimântătoare. Drept urmare, persoanele care suferă de atacuri de panică repetate devin adesea foarte îngrijorate de a avea un alt atac și pot face schimbări în stilul lor de viață pentru a evita atacurile de panică. De exemplu, evitarea exercițiilor fizice pentru a-și menține ritmul cardiac scăzut sau evitarea anumitor locuri.
Diagnostic
Medicul de familie va stabili dacă aveți atacuri de panică, tulburări de panică sau o altă afecțiune, cum ar fi probleme cardiace sau tiroidiene, cu simptome care seamănă cu atacurile de panică.
Pentru a ajuta la stabilirea unui diagnostic, este important sa aveți:
- Un examen fizic complet
- Analize de sânge pentru a verifica eventuale probleme cu tiroida și alte afecțiuni posibile și teste pentru sistemul vascular, cum ar fi o electrocardiogramă (ECG sau EKG)
- O evaluare psihologică pentru a vorbi despre simptome, frici sau îngrijorări, situații stresante, probleme de relație, situații pe care le puteți evita și istoricul familiei
- Puteți completa o autoevaluare psihologică sau un chestionar. De asemenea, este posibil să fiți întrebat despre consumul de alcool sau alte substanțe.
Criterii pentru diagnostic
Nu toți oamenii care au atacuri de panică prezintă tulburări de panică. Pentru un diagnostic corect, Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-5), publicat de Asociația Americană de Psihiatrie, enumeră aceste puncte:
- Aveți atacuri de panică frecvente, neașteptate.
- Cel puțin unul dintre atacurile dvs. a fost urmat de o lună sau mai multe de îngrijorare continuă cu privire la un alt atac; teama continuă de consecințele unui atac, cum ar fi pierderea controlului, atac de cord sau „înnebunire”; sau schimbări semnificative în comportamentul dvs., cum ar fi evitarea situațiilor care credeți că pot declanșa un atac de panică.
- Atacurile de panică nu sunt cauzate de consumul de droguri sau alte substanțe, de o afecțiune medicală sau de o altă afecțiune de sănătate mintală, cum ar fi fobia socială sau tulburarea obsesiv-compulsivă.
- Dacă aveți atacuri de panică, dar nu aveți o tulburare de panică diagnosticată, puteți beneficia în continuare de tratament.
- Dacă atacurile de panică nu sunt tratate, acestea se pot agrava și se pot transforma în tulburări de panică sau fobii
Tratament pentru tulburarea de panică
Tratamentul vă poate ajuta să reduceți intensitatea și frecvența atacurilor de panică și să vă îmbunătățiți viața de zi cu zi. Principalele opțiuni de tratament sunt psihoterapia și medicația. Unul sau ambele tipuri de tratament pot fi recomandate, în funcție de preferințele dumneavoastră, istoricul dumneavoastră, severitatea tulburării de panică și dacă aveți acces la terapeuți care au pregătire specială în tratarea tulburărilor de panică.
Psihoterapie
Psihoterapia, numită și terapie prin vorbire, este considerată un tratament eficient și reprezintă o primă alegere pentru tulburarea de panică. Psihoterapia te poate ajuta să înțelegi atacurile de panică și să înveți cum să le faci față.
Terapia cognitiv comportamentală vă poate ajuta să aflați, prin propria experiență, că simptomele de panică nu sunt periculoase. Terapeutul dvs. vă va ajuta să recreați treptat simptomele unui atac de panică într-un mod sigur și repetitiv. Odată ce senzațiile fizice de panică nu se mai simtca ca fiind amenințătoare, atacurile încep să se rezolve. Tratamentul de succes vă poate ajuta, de asemenea, să depășiți temerile față de situațiile pe care le-ați evitat din cauza atacurilor de panică.
Obținerea de rezultate vizibile necesita timp și efort. Este posibil să începeți să observați că simptomele atacului de panică se reduc în câteva săptămâni și adesea simptomele scad semnificativ sau dispar în câteva luni. Puteți programa vizite de întreținere ocazionale pentru a vă asigura că atacurile de panică rămân sub control sau pentru a trata recurențele.
Medicamente
Medicamentele pot ajuta la reducerea simptomelor asociate cu atacurile de panică, precum și cu depresia, dacă aceasta este o problemă pentru dvs. Mai multe tipuri de medicamente s-au dovedit a fi eficiente în gestionarea simptomelor atacurilor de panică, inclusiv:
- Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)
- Inhibitori ai recaptării serotoninei și norepinefrinei (SNRI).
Dacă un medicament nu funcționează bine pentru dvs., medicul dumneavoastră vă poate recomanda trecerea la altul sau combinarea anumitor medicamente pentru a spori eficacitatea. Rețineți că poate dura câteva săptămâni după ce ați început administrarea unui medicament pentru a observa o îmbunătățire a simptomelor. Discutați cu medicul dumneavoastră despre posibilele efecte secundare și riscuri.
Dacă v-ați confruntat cu simptomele atacului de panică, și știți că nu este o problemă medicală vă aștept să lucrăm împreună pentru a vă ajuta să depășiți momentele dificile, să găsim împreună soluții prin care să conștientizați faptul că atacurile de panică sunt mesaje că ceva nu este în regulă din punct de vedere emoțional, că este o stare temporară, că va trece de îndată ce vă veți calma și că sunteți în regulă. Conștientizarea atacului de panică vă va permite să vă concentrați asupra altor tehnici de reducere a simptomelor.
Crezi că suferi de o tulburare de panică? Programează acum o primă evaluare gratuită şi împreună putem clarifica mai bine situaţia.